Archive for » December 31st, 2017«

Si-n acest an, soarele rosu-n asfintit, goneste ( parca fioros ) ultimele clipe ale anului 2017!
Artificii, bombe, zgomote de toate felurile fura deja startul revelionului si pornesc prigoana si genocidul duhurilor rele. Duca-se spre alte lumi, terorizate de vacarmul asurzitor, provocat de miliardele de dolari transformati in lumini asurzitoare si aruncati in vazduhul mutilat de spaima, spre linistea sperantelor omenesti de mai bine!
Dar cu pasarile ce-aveti, oameni buni? Distructiva superstitie colectiva, deghizata-n traditie! La fel ca cea a taierii brazilor de Craciun, sau ca cea a sacrificarii mieilor de Pasti siā€¦multe altele. Dar n-am fi noi, de-am fi altfel, chiar de ne pasa!
Asadar, s-a mai dus un an, cu bune si cu rele, pentru cei mai multi dintre noi, poate cu prea putine bune si cu prea multe rele. Aceasta in ciuda faptului ca urarile noastre de la inceputul acestui an, au fost sincere si numai despre fericire, in toate formele ei cunoscute de omul muritor.
Sa ne bucuram ca am mai invins un an, caci ne place sa ne consideram invingatori!
Sa ne bucuram ca raul nu ne-a biruit, ori ca binele nu ne-a chinuit!
Sa ne bucuram ca inca putem sa visam, sa speram, sa respiram si sa traim in aceasta lume pe care toti o vrem mai buna, dar pentru care nu facem nimic pentru a o face mai buna!
Sa ne bucuram ca noi am fost mai norocosi ca altii, dar sa nu uitam ca alti semeni, aflati in pierzanie si in neputinta, ar fi putut fi cel putin la fel de norocosi ca noi, daca le-am fi intins mana, daca i-am fi ajutat cu un sfat, cu o felie de paine, ori daca macar i-am fi ascultat. N-am facut-o pentru ca ne sperie esecul lor, pentru ca ne sperie ideea ca am fi putut fi noi in locul lor! N-am facut-o pentru ca nu stim ce inseamna suferinta, ori pentru ca ne-a inrait neputinta! Suntem lasi, suntem egoisti, suntem comozi, suntem invidiosi si suntem dezbinati!
Da, ma cert si va cert! Putem fi altfel si cred ca primul pas in evolutia noastra este tocmai recunoasterea involutiei sociale de azi. Eu nu cred ca prezentul este o evolutie a spiritualitatii omenesti, dar nu cred nici ca acesta ne va fi sfarsitul!
Iubesc omul, iubesc viata, iubesc natura si iubesc sistemul de valori din care fac parte. Aceasta dragoste ma obliga an de an sa va urez din inima tot ceea ce cred eu ca v-ar putea face fericiti, adica nimic altceva decat ce-mi doresc pentru mine si pentru familia mea.
Sigur, in esenta va doresc sa fiti fericiti cat mai des, dar cred ca putem fi fericiti doar aducand fericire celor din jurul nostru si mai cu seama fara sa rapim fericirea semenilor nostri. Altfel fericirea n-ar fi decat un zbucium surd, care ne va macina sufletele.
Va doresc sa va bucurati de dragoste si sa impartasiti dragoste! Cred ca si cei mai oropsiti oameni pot fi fericiti, daca sunt iubiti si daca iubesc! Si inca ceva: cred ca dragostea porneste din generozitate. Deci fiti generosi!
Va urez sa fiti sanatosi, dar sa fiti constienti ca, in mare masura, pastrarea sanatatii depinde de voi insiva, insa faptele voastre pot influenta si sanatatea celorlalti semeni!
Celor bolnavi le urez sa nu sufere mult si sa se vindece!
Va urez sa va bucurati de belsug, dar nu si de exces, deci fiti cumpatati in toate! Excesul otraveste mintea si trupul.
Va urez sa fiti linistiti si sa traiti in pace, atat cu semenii vostri, cat si cu voi insiva!
Va urez sa puteti ierta, chiar daca nu puteti uita!
Va doresc sa aveti cat mai multe motive de bucurie si sa nu cunoasteti tristetea, macar in anul ce vine!
Va doresc sa vreti si sa puteti face fiecare cate ceva pentru a schimba mentalitati si pentru a ne bucura de o tara a normalitatii, a meritocratiei, o Romanie a tuturor romanilor!
Va doresc o viata lunga, demna si decenta, alaturi de familiile voastre si de prietenii vostri dragi!
Va doresc sa fiti mai buni ca anul trecut! Stiu, e greu! Eu n-am reusit sa fiu mai bun ca anul trecut. Ma voi stradui mai mult!
Va doresc sperante implinite si succes in ceea ce intreprindeti.
Va urez sa va regasiti, ori sa va pastrati credinta in voi insiva si in tot ceea ce a ce considerati ca va poate mantui!
La multi ani, dragi prieteni! Fiti uniti!

Thorn Author

 

Bucuresti, 31.12.2017

Category: Diverse  Leave a Comment