Tag-Archive for » Uniunea Europeana «

La nivel mondial criza a aparut suspect de brusc si dureaza suspect de mult!

Nu neg ca sunt prea multi bani in piata, sau mai bine zis, multi bani care circula in piata sunt fictivi, existand doar pe hartie. Nu neg ca s-au facut multe escrocherii financiare la nivel inalt, chiar sub patronajul, ori chiar la indemnul celor mai puternice natiuni de pe planeta. Posibil ca s-a dorit destabilizarea europenilor initial. Teorii sunt multe, mai mult sau mai putin realiste. Nu neg ca toate aceste escrocherii au existat  si au bulversat intreaga lume, insa neg gravitatea problemelor si explicatiile “profesionistilor”, care au intins aceasta criza in toate tarile si in toate sectoarele de activitate umana.

Bunaoara, nu inteleg cum tari mici si inapoiate, care nu au beneficiat de investitii masive de capital strain si nici macar autohton si unde nu s-a intamplat nimic spectaculos in domeniul economico-financiar, au  fost ingenunchiate de acesta “criza mondiala”.

Sunt convins ca la un moment dat, liderii celor mai puternice state din lume, care reprezinta in fapt mari grupuri de interese economice, si-au dat seama ca ar putea castiga enorm de pe urma exploatarii  unei asa zise “crize” extinsa la scara planetara. S-au facut astfel demersuri pentru sabotarea economiilor nationale si pentru panicarea populatiei. Mai mult decat atat, in aceasta piesa de teatru, guvernele tarilor afectate de aceasta regie vor avea un rol de inger salvator, fapt ce i-ar tine in continuare la putere. Astfel, dupa informarea populatiei cu luni de zile inainte pentru ce va avea sa vina, s-a trecut la sacrificarea unei mici natiuni ( Grecia – care stim ca intentionat a fost sabotata de bancile americane). Aceasta mica natiune sfida omenirea prin prosperitatea ei in ciuda bogatiilor naturale si a rezervelor foarte limitate. Aceasta natiune reprezenta un ideal pentru sindicatele muncitoresti si infricosa marile patronate mondiale. Faptul ca toate bancile lumii s-au grabit sa imprumute Grecia, cu dobanzi uriase – vezi Doamne din cauza riscului crescut de nerecuperare a datoriilor – dovedeste clar ca situatia Greciei nu era chiar asa de disperata. Si cine era nebun sa dea bani Greciei fara sa fie convins ca ii poate recupera?! Acum insa situatia chiar este disperata, caci Grecia are de platit dobanzi uriase tocmai celor care intentionat au sacrificat-o!

Conform scenariului, celelalte natiuni au invatat din aceasta poveste ca huzurul i-a facut pe greci sa clacheze si mai ales le-a aratat unde poate ajunge “criza”! Concomitent, au fost aratate cu degetul si amenintate foarte multe natiuni: SUA, Canada, Japonia, Rusia, Marea Britanie, Spania, Irlanda, Italia, Portugalia, Islanda, tarile est europene, Germania si Franta ( aceste ultime doua state ca sprijinatoare ale unei Uniuni Europene bolnave ). Cand auzi de atatea probleme in toata lumea si vezi si exemplul Greciei, ti se pare normal ca guvernul tarii tale sa ia masuri de urgenta, aparent din disperare. In primul rand nu mai exista miscari sindicale, caci omul de rand s-a resemnat. In al doilea rand omul simplu nu mai actioneaza din teama de a nu ramane fara serviciu, din teama ca actiunile lui ar putea sabota ultimele resurse ale firmei la care lucreaza.

Cine are de castigat? In primul rand bancile! Nu numai ca sunt scutite de plati si iertate de datorii, dar le-au fost donate sume impresionante, de ordinul miliardelor de dolari, paradoxal,  dupa ce tot ele erau cele care au fost invinovatite de producerea crizei! Acesti bani au fost dati din buzunarele oamenilor de rand si reprezinta  CEL MAI BINE PUS LA PUNCT SI CEL MAI MARE JAF AL TUTUROR TIMPURILOR!!! S-a furat si se va mai fura din banii oamenilor de rand in numele crizei, fara ca victimile sa reactioneze in vreun fel! “Criza” este cea mai mare inselatorie pusa vreodata la cale! Initial a fost gandita pe o perioada scurta de timp, dar mecanismul a functionat nesperat de bine, ceea ce va face ca iesirea din “criza” sa fie amanata!

Totodata, guvernele isi ascund acum mult mai usor fraudele anterioare, modificand legislatii, schimband sisteme economice, politice si stergand astfel orice urma a fraudelor de pana acum.

Patronatele au si ele de castigat, caci pot acum concedia mai usor pe angajati si-si pot exploata si supune angajatii la abuzuri pretextand forta majora, fara ca macar victimele sa poata reactiona.

Suntem in plin razboi mondial, dar de data aceasta el este economic! Nu natiunile se lupta intre ele, ci politicienii impreuna cu marile grupuri de interese economice se lupta cu oamenii de rand, cu sindicatele si cu clasele de mijloc ale societatilor mondiale. Este un razboi pe care noi cei neprivilegiati nu avem cum sa-l castigam si care se indreapta spre o noua forma de sclavagism. Vor aparea noi taxe si impozite, iar cele vechi vor creste la nesfarsit!  Dictatura crizei va fi mai distrugatoare decat orice alt razboi clasic de pana acum! Putini vor supravietui si oranduirea sociala se va schimba uluitor in cativa ani!

In Romania este cu adevarat criza! Doar intamplator criza romaneasca se suprapune cu scenariul descris mai sus.

Romania este una dintre putinele tari europene care are cu adevarat mari probleme economice si politice. Criza romaneasca a fost provocata de incompetenta si ineficienta guvernelor postdecembriste, de hotia si coruptia generalizata, de colapsul sistemului piramidal de pensii etc. Criza era inevitabila in Romania, insa ea ar fi trebuit sa apara abia peste vreo 10 ani! S-a intamplat insa un important eveniment ce a dus la grabirea crizei in Romania: ADERAREA ROMANIEI LA UE!

Aderarea Romaniei la UE a secatuit bugetul tarii prin uriasa contributie platita de tara noastra la bugetul UE. Noi dam mult si primim foarte putin. Undeva prin articolele mele veti putea vedea exact si sumele care pleaca din Romania, precum si sumele care vin in Romania. Sumele care vin sunt foarte mici in comparatie cu cele pe care tara noastra le plateste anual Uniunii Europene. In plus, sumele care vin sunt dedicate exclusiv anumitor programe, iar aceste programe nu reprezinta intotdeauna prioritatile Romaniei.

In plus, legislatia UE a distrus si putinul care inca mai functiona din industria romaneasca. UE ne-a interzis anumite exporturi, atat in interiorul UE, cat si in afara granitelor UE si ne-a obligat astfel sa renuntam la partenerii externi traditionali, precum tarile arabe, Cuba si partial China. Totul este controlat de la Brusselles si statele mari din UE judeca prin prisma propriilor interese.

In plus, peste 2,5 milioane de romani muncesc in afara granitelor tarii, ceea ce inseamna o mare lovitura data bugetului Romaniei, care incet-incet si-a epuizat resursele si a fost nevoita sa ia bani cu mare camata de la FMI. Odata ce a intrat in vartejul datoriilor catre camatarii FMI, Romania este pierduta definitiv!

Astfel, aderarea Romaniei la UE s-a dovedit a fi dezastruoasa in primul rand pentru ca tara nu era pregatita pentru aderare nici economic, nici mental si nici macar politic. Singurul lucru bun in urma aderarii este libera circulatie a persoanelor pe teritoriul UE, dar in curand se pare ca si acest lucru va deveni istorie. Chiar si asa, am platit prea scump aceasta libera circulatie in interiorul UE!

Oricum, dictatura crizei va lovi Romania crunt, caci criza reala este adancita de criza regizata mondial. Numai Dumnezeu stie cati dintre noi vom mai apuca vremuri mai bune, presupunand ca acestea vor mai exista vreodata!

Weekend placut natiune!

Author

In presa de azi am gasit un articol care merita comentat.

Aflam ca Pierre Lallouche, secretarul de stat francez pentru probleme europene, a afirmat in cadrul unui interviu acordat postului de radio France Info, ca aderarea Romaniei la spatiul Schengen nu se poate face  in contextul actual, in care autoritatile romane nu actioneaza pentru integrarea tiganilor.

Pierre Lallouche este deranjat de faptul ca insertia economica si sociala a tiganilor  nu se face, in ciuda faptului ca Romania primeste foarte multi bani pentru aceste programe de la UE , implicit si de la Franta.

S-au dus vremurile bune in care Romania si Franta se pupau pe botic cu dragoste si-si infrateau satele si orasele. Tiganii romani au stricat aceasta idila, precum o casnicie esuata odata cu aparitia unui copil handicapat pe care parintii dezamagiti si degenerati nu au curajul sa il recunoasca, sa-l creasca si sa-l iubeasca precum pe orice alt copil normal.

Lucrurile stau in felul urmator: Romania nu era pregatita nici macar sa intre in UE si NATO, dar cu toate astea am fost invitati si trasi in ambele structuri, in primul rand pentru ca ceilalti membri ai UE au avut de castigat ca urmare a deschiderii totale si FARA CONCURENTA a unei piete de 23 de milioane de locuitori! Apoi nu trebuie uitata contributia importanta a Romaniei la bugetul UE. Asa cum am spus in repetate articole, Romania da mult mai mult decat primeste, cunoscuta fiind impotenta Romaniei de a atrage fonduri prin diverse programe ale UE. Aceasta impotenta cronica de absorbtie a fondurilor europene era previzibila si este foarte bine cunoscuta de  Bruxelles. Este foarte clar ca trendul actual se va perpetua multi ani de acum inainte si Romania va iesi multi ani in pierdere din aceasta afacere UE.

In fine, revenind, trebuie spus ca odata cu aderarea Romaniei la UE, problema tiganilor nu mai este o problema a Romaniei, ci a intregii Uniuni Europene.

Mai mult decat atat, de-a lungul timpului tiganii romani au fost considerati persecutati de catre romani. Astfel au primit prea multa atentie, azil, bani si drepturi in toata Uniunea Europeana si in special in Franta. In acest timp Romania era criticata peste tot pentru nerespectarea drepturilor minoritatilor numai pentru ca tiganii declarau aceasta la unison pentru avantajele pe care le aveau din recunoasterea dreptului lor ca azilanti politici. Ei nu au oferit in schimb nicio dovada a faptului ca erau opresati. Nici nu aveau cum sa ofere vreo dovada in acest sens, pentru ca romanii nu i-au opresat niciodata pe tigani. Mai degraba a fost invers, tiganii i-au opresat pe romani.

Atunci cand romanii nu puteau calatori fara vize, sute de mii de tigani cutreierau legal Europa si primeau bani si ajutoare de peste tot in timp ce ei isi incepeau faradelegile si-si dezvoltau retelele infractionale. Au fost deci incurajati sa se poarte astfel.

Tiganii romani, fiind o natie needucata, fara valori morale crestine, fara respect pentru lege si munca, au facut ce stiu ei mai bine sa faca: au  furat, au cersit, au talharit, s-au prostituat, au violat si au adus mizeria si parazitii cu ei pretutindeni!

Vorbele de ieri ale domnului Pierre Lallouche arata ca Europa nu a inteles inca modul de viata al tiganilor romani. Tiganii romani nu vor respecta niciodata legile europene, chiar daca aceste legi sunt foarte permisive, iar pedepsele sunt foarte blande. Tiganii au legea lor si nu vor sa adopte nici stilul de viata civilizat european, nici legile europene. Traiesc intentionat in mizerie, pretinzand ca sunt saraci pentru ca numai asa vor putea primi la nesfarsit bani si ajutoare si numai asa pot parea credibili cetatenilor UE slabi de inger, care incurajeaza cersitul prin darnicia lor. In realitate insa, tiganii romani sunt printre cei mai bogati cetateni europeni. Ei nu fac decat sa speculeze slabiciunile sistemului european, care in cazul lor nu poate reactiona.

Deocamdata tiganilor le lipseste total nationalismul, dar va veni o vreme cand, in lipsa altor santaje economice aducatoare de avantaje materiale, vor face apel si la nationalism pentru a putea santaja in continuare natiunile europene numai in scopuri materiale. Nota bene! Autor dicet!

Pentru moment, la fel ca cersetorii mutilati care refuza operatii estetice si de indreptare a handicapului, si tiganii refuza sa traiasca decent si curat, refuza sa se integreze pentru ca sursa lor principala de venit ar disparea. In fapt ei terorizeaza psihic si chiar fizic autoritatile si cetatenii UE si santajeaza populatia europeana pentru a primi mai mult si mai mult.

Europa nu intelege ca numai daca ar inchide robinetul pomenii si ar inaspri pedepsele infractionale ar putea scapa de disconfortul tiganesc. Europa nu intelege ca tiganii romani nu asculta de nimeni. Cativa asculta de regele Cioaba, cativa asculta de imparatul Iulian si alti cativa asculta de bulibasii locali eventual. Cei mai multi insa nu asculta de nimeni! Sunt plecati prin Europa la produs, de capul lor. Asa ca degeaba dau europenii cu bani in toate partile, sperand sa scape de tigani, caci o astfel de atitudine nu va face decat sa ii incurajeze si mai mult pe tigani. Tiganii primesc bani sa plece si de la primariile locale, dupa care migreaza in alte localitati, unde asteapta din nou bani de la autoritati pentru a pleca si de acolo, in timp ce locul lor este luat de alti tigani si uite asa, problema europenilor nu se rezolva niciodata, in timp ce bunastarea tiganilor sporeste.

Astfel, santajul Frantei la adresa Romaniei in aceasta problema nu numai ca este nedrept, dar este si inutil! Romania nu poate controla exodul tiganilor si nici nu are dreptul sa o faca atat timp cat vorbim de drepturile omului si de dreptul la libera circulatie a persoanelor in UE. Tiganii stau acolo unde sunt tolerati si acolo unde sunt incurajati, acolo unde le e bine. Modul lor nomad de viata, viata lor mizera ii face pe acestia sa nu aiba o patrie si sa se adapteze foarte bine oriunde. Cat le-a fost bine au stat in Romania, cand au dat de sursa de bani occidentala au plecat in vestul Europei atrasi de naivitatea si darnicia europenilor. Ar fi mai bine daca europenii si-ar modifica legislatia si nu le-ar mai da bani tiganilor, in loc sa ne santajeze cu neprimirea in zona Schengen, caci altfel problemele lor nu vor disparea!

Cat despre zona Schengen, Romania nu este oricum pregatita sa adere! Este veriga slaba a Uniunii Europene. Nu din cauza tiganilor, ci din cauza coruptiei autoritatilor romane, din cauza ca Romania a ajuns placa turnanta catre Europa occidentala pentru traficul ilegal de persoane, de tigari si de droguri, din cauza ca fratii moldoveni patrund prea usor in Romania si de aici in UE.  Acestea sunt motive reale pentru ca Romania sa nu poata sa adere la zona Schengen. Aceaste probleme vor fi  insa tratate separat, intr-un articol viitor! Pana atunci numai bine!

Author

In disperare de cauza, Guvernul Boc a marit TVA-ul, asta in ciuda faptului ca nimeni nu ar fi vrut acest lucru. Nici chiar Guvernul Boc nu a vrut acest lucru, dar a fost nevoit sa ia o masura economica din care sa stranga bani la bugetul de stat. Masurile lor initiale de austeritate tocmai fusesera desfiintate de Curtea Constitutionala. Asa ca au improvizat ceva pentru a castiga timp si a putea sa reanalizeze starea economica a tarii. Dupa ce s-au mai trezit din socul provocat de anarhia ultimelor saptamani, economistii guvernului, sfatuiti probabil si de adevaratii specialisti in economie ai BNR, si-au dat seama ca masura luata are mult mai multe efecte negative decat s-a crezut initial. Astfel, intai s-a auzit glasul ambasadorului SUA la Bucuresti, domnul Mark Gitenstein, care  a condamnat cresterea TVA-ului, dand startul celorlalti politicieni pentru a face acelasi lucru. Ieri a aparut pe “sticla” domnul Traian Basescu, care a spus cu tarie ca el nu este un adept al maririi TVA-ului, insa i se pare normal in schimb ca  orice venituri din tara asta sa se impoziteze.

Pe de alta parte, domnul Emil Boc a iesit si el la rampa cu o declaratie in care sustine ca aceasta masura a maririi TVA-ului va fi operationala numai pana la 1 ianuarie 2011.

Chiar si Adrian Vasilescu, consilierul BNR-ului, a iesit aseara la rampa cu o declaratie data postului Realitatea TV, in care spune ca nu vede “probabila” revenirea la cota de 19% a TVA-ului, ci OBLIGATORIE!

Totul pare sa se indrepte intr-o directie in care TVA-ul va fi micsorat. E bun TVA-ul de 24%, sau nu? De ce unele state au luat masuri similare?

Evident ca bani la buget trebuie sa vina si in continuare, cel putin ca si pana acum, asa ca este interesant de aflat ce masuri va lua Guvernul Boc pentru a asigura acesti bani! Nu va bucurati degeaba, caci TVA-ul poate ca va reveni la 19%,  dar alte taxe si impozite ne vor cocosa in anul ce urmeaza. Este la moda acum sa se spuna ca Romania are o fiscalitate relaxanta. Oameni buni, aceasta e o prostie! Romania impoziteaza prea mult in raport cu veniturile! Numai la varf trebuie impozitat mai mult, caci aici sunt avantajati ( protejati) tot felul de smecheri. Romanul de rand abia subzista!

Se pare ca genialii specialisti ai Guvernului vor sa impoziteze pensiile, ceea ce va spun iar din capul locului ca este neconstitutional, caci pensia provine din niste venituri impozitate deja. Probabil ca unii dintre voi imi veti spune ca nu este primul caz in care veniturile se supraimpoziteaza si asa si este. Numai ca pana acum nimeni nu a ridicat exceptia de neconstitutionalitate la Curtea Constitutionala. Cum se va face acest lucru, veti vedea ca din nou Curtea Constitutionala va decide ca aceasta masura este neconstitutionala. Deocamdata facem un proces de intentie, ceea ce nu-i constructiv. Sa asteptam mai bine sa vedem ce decizii ia Guvernul!

Se pare ca ne aflam intr-un cerc vicios. Cam orice masura anticriza  ar lua Guvernul Boc, ea este neconstitutionla. Cum am mai spus, nu Curtea Constitutionala este dusmanul Romanei, ci legile sunt prost facute de catre niste oameni corupti si incompetenti. Insasi Constitutia Ramaniei este depasita si trebuie modificata cat mai urgent.

Ar fi fost ideal ca  Romania sa imbratiseze o Constitutie a Uniunii Europene, insa asa ceva nu este posibil din pacate si tocmai de aceea eu unul sunt eurosceptic!

Pentru moment nu ne ramane nimic de facut decat sa urmarim balbaielile elitei conducatoare in asteptarea masurilor salvatoare pentru Romania.

Asteptam, dar asteptam degeaba de 20 de ani! De 40 de ani ni se cere sa strangem cureaua pentru ca unii sa poate fura in voie, aparati de lege, aparati de politic. Viata multora dintre noi a trecut avand cureaua stransa la maximum. Unii dintre romani nici curea nu mai au la pantaloni, motiv pentru care mi-ar placea ca intr-o zi sa mergem in semn de solidaritate cu  toti in fata Guvernului cu pantalonii in vine pentru a le arata ce mai avem de dat.

Author

… a ultimelor luni:

1. In plina criza economica mondiala, Romania se zbate in primul rand in  criza politica ce genereaza neputinta guvernarii tarii! Guvernele Boc 1 si 2 bat pasul pe loc si sunt asasinate de catre opozitia coalizata PNL- PSD.

2. Presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu refuza oferta opozitiei coalizate de a accepta un guvern condus de primarul Sibiului, domnul Klaus Johannis.

3. Guvernul Boc 3 se instaleaza la palatul Victoria mai mult cu sprijinul presedintelui Romaniei decat cu cel al populatiei! Situatia Romaniei este foarte grava, iar romanii incep sa priceapa ca ii asteapta vremuri foarte grele.

4. Se semneaza acordul de imprumut cu FMI-ul, foarte criticat de opozitie, dar necesar pentru plata pensiilor si a salariilor bugetare, conform declaratiilor premierului, domnul Emil Boc.

5. Moneda euro se intareste, intra prima transa de la FMI.

6. In continuare lucrurile se complica, deoarece se constata ca iar nu vin suficienti bani la buget pentru a putea acoperi cheltuielile bugetare uriase.

7. Pe plan european, analistii sunt departe de a gasi solutiii pentru iesirea din criza, aparand si teoria crizei in forma de “W”, deci dupa aparenta iesire din criza va urma in scurt timp o noua adancire a crizei mondiale.

8. Guvernul Romaniei admite ca nu va fi o crestere economica in 2010 si estimeaza iesirea tarii din criza peste inca doi ani, in 2012.

9. PNL, prin presedintele sau domnul Crin Antonescu, propune formarea unui guvern de uniune nationala, oferta refuzata categoric de presedintele Romaniei, probabil din convingerea ca neintelegerile dintre guvernanti ar face ca situatia ultimilor patru ani sa se repete.

10.Situatia Greciei devine motiv de dezbinare intre statele membre  UE, fapt fara precedent ce ameninta distrugerea euro si chiar a intregii Uniuni Europene.

11.Moneda europeana isi incepe puternicul declin in fata dolarului SUA, din cauza temerilor ca Grecia nu va reusi sa evite falimentul.

12.Portugalia, Spania, Islanda, Italia, Marea Britanie sunt suspectate ca vor impartasi curand soarta Greciei.

13.Guvernul elen anunta masuri nepopulare foarte dure, ca urmare a situatiei economice a tarii si a presiunilor internationale. Miscarile de strada duc la escaladarea violentelor in Grecia, violente soldate cu cateva decese si uriase distrugeri materiale.

14.Presedintele Romaniei primeste vizita unor reprezentanti ai FMI, care impun Romaniei alegerea unui set de masuri din mai multe, cu repercusiuni foarte dure pentru populatia tarii.

15.Guvernatorul BNR, domnul Mugur Constantin Isarescu, critica foarte dur Guvernul pentru minciuna si ipocrizie in ceea ce priveste realitatea economica a tarii.

16.Presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu tine o conferinta de presa in care anunta setul de masuri ce va fi luat ca urmare a presiunilor FMI. Astfel, salariile si pensiile bugetarilor vor fi micsorate, numarul de bugetari redus, subventiile pentru multe categorii sociale vor disparea, sau se vor imputina. Pensionarii sunt condamnati la moarte practic, iar cadrele didactice si alte categorii de bugetari sunt condamnati la a subzista in mizerie, in timp ce multi bugetari vor putea trai decent in continuare cu ce le va ramane in urma micsorarilor salariale ce vor urma.

17.Discutiile aprige in mass-media si amenintarile sindicalistilor si ale opozitiei fac ca presedintele sa dea inapoi initial, afirmand ca acordul cu FMI-ul ar putea fi renegociat oricand.

18.Mitingul de 60.000 de oameni promis de sindicalisti si PSD s-a transformat intr-o petrecere campeneasca de 30.000 de oameni la care participantii au mancat, au baut si au dansat in fata Palatului Victoria, parca intr-o mare hora a bucuriei.

19.Teama guvernantilor in fata presiunii strazii inceteaza si se comunica sindicalistilor ca termenii acordului cu FMI vor fi respectati intocmai.

20.Sindicatele nu se lasa si organizeaza greva generala pentru data de 31 mai.

21.Toata tara, la unison critica masurile dure luate de guvern si propun alte solutii, care mai de care mai fanteziste.

22.FMI-ul critica si el cu ipocrizie varianta aleasa de guvernul Boc. Oricum interesul lor este sa destabilizeze cat mai mult tara, pentru a o ingloda in datorii si a perpetua la nesfarsit miscarea de ciclicitate a caruselului  datoriilor. Se pare ca FMI-ului nu-i convine ca Romania ar putea scapa mai usor decat ar fi vrut ei, deci vor mai “pune bete in roate” viitorului parcurs economic al Romaniei.

23.Presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu, a atentionat ca “Romania se afla in fata unei crize a datoriilor suverane” si a explicat in sfarsit poporului roman de ce Guvernul nu a acceptat niciuna din celelalte variante discutate cu FMI. Astfel, in viziunea presedintelui, daca Guvernul opta pentru un alt set de masuri, s-ar fi mentinut “cancerul din bugetul de stat”, caci orice alta masura ar fi dus la perpetuarea problemelor bugetare, care ar fi dus in final la colaps. In plus, cu cat se va amana mai mult rezolvarea problemei bugetare, cu atat Romania va fi mai indatorata, pentru ca va trebui sa ia bani de la FMI cu camata din ce in ce mai mare pentru a putea plati salariile bugetarilor si pensiile.

24.In presa se demasca  tot mai multe exemple de coruptie a politicienilor PDL, domeniul achizitiilor de stat fiind cea mai mare sursa de jaf pentru clientela de partid. In interiorul partidului apar voci puternice si  acuzatoare referitoare la coruptia generalizata.

25.Timpul trece fara masuri eficiente impotriva crizei si guvernatorul BNR, domnul Mugur Isarescu, ne atrage atentia ca datoria publica a Romaniei a crescut cu 12 procente. Vorbind clar si concis, guvernatorul BNR ne arata atat noua cat mai ales guvernantilor, adevaratele probleme ale economiei romanesti, precum si rezolvarile acestor probleme, si practic ne pregateste psihic pentru marirea taxelor si a impozitelor. Ascultandu-l pe Mugur Isarescu m-am cutremurat, caci am inteles ce viitor sumbru ne asteapta!

26.Invocand “siguranta nationala”din Art. 53 al Constitutiei, Guvernul isi apara setul de masuri, pentru ca deciziile sale sa nu poata fi contestate in instanta. Motivatia masurilor Guvernului Boc este fara precedent in istoria Romaniei de dupa cel de-al doilea razboi mondial. Totodata Guvernul  deschide cutia Pandorei, caci de acum incolo orice guvern va putea lua orice set de masuri total neconstitutionale, sub pretextul apararii sigurantei nationale, fapt ce poate face ca tara sa intre sub o noua dictatura!

27.Opozitia ameninta cu votarea unei noi motiuni de cenzura, pregătită de PSD cu sindicatele împotriva angajării răspunderii Guvernului pentru setul de masuri anti-criza!

Vom vedea ce mai urmeaza, caci daca tara va fi paralizata vreme indelungata de greva generala, tot ce mai este inca in picioare din punct de vedere economic se va narui, facand ca toata Romania sa implodeze!

Author

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a fost deunazi invitata la emisiunea  “Nasul”, a postului de televiziune B1Tv. Acolo, fosta ministru de Justitie a acuzat politicienii Guvernului, ca duc mai departe politicile contractelor trucate din zona achizitiilor publice implementate de PSD si PNL. Doamna Macovei a spus: “Toţi fură. Eu am văzut, zona achiziţiilor publice este aptă pentru corupţie. Din 2005 o spun. Îmi eşti prieten, îţi dau un contract şi plătim de zece ori, de o sută de ori mai mult faţă de preţul pieţei!”

Doamna Macovei s-a aratat dezamagita de politicienii PDL, caci de la acestia ar fi avut pretentii mai mari decat de la politicienii celorlalte partide: “Am văzut asta şi la PSD, PNL, şi la UDMR şi la PDL. Dar nu mă încântă să spun că asta face şi PNL şi PSD, că eu de la PSD nu am nicio aşteptare. Aşteptarea mea a fost de la PDL! De asta pentru mine e foarte grav ceea ce se întâmplă cu PDL. Constat că procedează absolut la fel ca toţi ceilalţi!” In continuare doamna Macovei a dat de inteles ca prim-ministrul Emil Boc stie foarte bine cum stau lucrurile.

In aceeasi emisiune, doamna Macovei a explicat si cum au ajuns magistratii sa aiba acele pensii fabuloase in raport cu celelalte pensii bugetare. Astfel, magistratii si-au dat sporuri unii altora, prin hotarari judecatoresti, iar dupa lunile in care au luat acele sporuri s-au pensionat, caci pensia magistratilor se calculeaza in functie de veniturile acestora din ultima luna. Doamna Macovei a precizat ca a incercat sa schimbe aceasta lege, facand ca pensia sa se calculeze dupa veniturile din ultimele 12 luni, insa dupa inlocuierea dansei din functia de ministru, legea a revenit la varianta initiala.

Tot ce a spus doamna Macovei in prima parte a interviului stim si noi. Personal, mereu am spus aici pe blog si oriunde am avut ocazia ca toti politicienii romani, fara deosebire de culoare politica, sunt niste parveniti, care fura pe rupte, protejati de legile permisive si proaste pe care ei insisi le dau tocmai pentru a putea sa-si “legalizeze” hotiile.  Evident, toate acestea se intampla sub patronajul Uniunii Europene, caci multi din politicienii de la Bruxelles isi iau tainul din Romania. Multi dintre clientii politicienilor de la Bruxelles sau chiar din SUA au fost trimisi sa fure din Romania, pentru ca aici nu-i vede nimeni si sunt acoperiti in faradelegi de autoritatile romane, pe cand in alte tari n-ar fi putut face jaful pe care l-au facut in tara noastra. Daca luam la analizat numai privatizarile care au avut loc in Romania in ultimii 20 de ani, vom vedea dimensiunile coruptiei oficialitatilor nostri, dar putem vedea si ca beneficiarii acestor fabuloase pomeni sunt clienti politici ai celor mai influenti politicieni europeni. Iar daca vorbim de constructia de autostrazi, vedem ca nesimtirea nu a avut si nu are limite! Occidentalii europeni au fata de Romania o mentalitate similara cu aceea pe care o au fata de fostele colonii africane si asiatice pe care le-au jecmanit si le mai jecmanesc inca fara pic de mila sau bun simt, aducand populatiile tarilor respective sub limita subzistentei.

In fine, faptul ca doamna Monica Macovei are curajul sa critice dur partidul din care face parte, nu poate decat sa imi dea un minim de satisfactie! Satisfactie data de bucuria ca am mai gasit un politician caruia ii pasa, si care  pare ca incearca sa faca ceva pentru a schimba lucrurile din aceasta tara! Din acest punct de vedere, o pun pe lista putinilor oameni politici care-si merita postul si se va bucura in continuare de creditul meu.

Totodata sunt inspaimantat sa vad ca nici vorbele doamnei Macovei nu reusesc sa clatine mafia asta nenorocita din Romania, pentru ca nimanui  nu-i pasa de vorbele unui europarlamentar! Pai daca acest europarlamentar roman nu poate face nimic, atunci cine? Nu s-a schimbat nimic in mai bine si nimic nu se va schimba! Asta imi da fiori reci pe sira spinarii si incep sa cred ca se mai poate schimba ceva in tara asta numai daca luam  armele in maini!

Doamna Macovei trebuie insa felicitata pentru ca nu este partasa nici la marsaviile PDL-ului! Mai mult, dansa a criticat in ultimul timp in dese randuri pe politicienii romani, chiar pe cei ai PDL-ului.

Un alt exemplu recent a avut loc pe data de 12 mai, cand in cadrul unui interviu dat publicatiei Deutsche Welle, editia online, doamna Monica Macovei a declarat ca noua lege de functionare a ANI… “protejeaza interesul politicienilor de a scapa de ochiul public!” In continuare dansa ii face praf din punct de vedere moral si politic pe politicienii romani, care au stiut sa-si acopere foarte bine secretele si au adoptat rapid o lege foarte proasta, eliminand din vechea lege chiar mai mult decat a reclamat Curtea Constitutionala! Domnia sa a mai spus ca multi politicieni au urat legea ANI si au mutilat-o in decursul timpului si multi politicieni au baut o cupa cu sampanie de bucurie, cand Curtea Constitutionala a declarat legea ANI ca fiind neconstitutionala!

Doamna Macovei ataca fara mila chiar si partidul care a propulsat-o si confirma astfel corectitudinea si taria de caracter care au dus in octombrie 2008 la alegerea sa drept “Femeia anului” de catre o comisie a Parlamentului European!

Propun sa o urmarim cu atentie pe doamna Monica Macovei si daca persevereaza in corectitudine sa o sustinem cu umilul nostru vot, caci daca nu pe ea atunci pe cine?!

Author