Archive for the Category »Juridic «

Dragi cetateni ai polisului, dragi cititori, politicienii nostri doresc protejarea victimelor atacurilor de violenta domestica din Romania. Si nu putine persoane sunt in Romania victimele violentei domestice, si ma refer aici in special la violenta fizica. Daca ne-am referi si la violenta verbala, am constata ca neamul romanesc este un neam extrem de violent in procent de 98 %, in timp ce, daca ne referim strict la violenta fizica domestica, procentul  ajunge “doar” la 10% . De mentionat ar fi ca in aceste 10 procente sunt cuprinse doar femeile care s-au plans ca au fost agresate fizic.

Asa stand lucrurile, politicienii doresc luarea unor masuri drastice impotriva persoanelor dovedite a fi vinovate de violenta domestica ( violenta impotriva sotului, a sotiei, sau a copiiilor, dar noi am introduce in aceeasi categorie si violenta copiiilor asupra parintilor ).

Prin urmare, exista in lucru chiar doua proiecte de lege pe acesta tema, iar pedepsele pentru aceste infractiuni ar putea fi inchisoarea, ordine de restrictie privind apropierea de persoana vatamata si chiar incredintarea locuintei de domiciliu a infractorului exclusiv victimei sale si eventualilor copii ai acesteia, pentru o perioada de timp determinata, chiar daca locuinta s-ar afla in proprietatea exclusiva a infractorului. Procesele de violenta in familie ar urma sa fie judecate de urgenta in maximum 24 de ore de la primirea cererii de judecare.

Aceasta idee nu este originala, caci in Uniunea Europeana a anului de gratie 2010, exista o serie de state a caror legislatie prevede astfel de pedepse dure impotriva violentei domestice. Legea ar fi foarte bine venita in contextul actual din Romania, dar ar fi cu siguranta inaplicabila si neconstitutionala, asa cum este neconstitutionala si pentru alte multe state europene care nu au putut adopta legi similare. Chiar si in tarile in care exista o astfel de lege, sunt vii polemici juridice si morale asupra efectelor produse de aplicarea ei.

Nu vrem sa vindem pielea ursului din padure, caci inca nu stim cum va arata in final aceasta lege, dar consideram ca este mai bine sa evidentiem acum anumite aspecte legate de eventuala aparitie a acestei legi in Romania. Speram totodata ca legiuitorul roman va tine cont de ele si va face o lege buna, in masura in care aceasta lege poate aparea la noi. Noi credem insa ca sistemul nostru juridic si Constitutia nu pot sustine o astfel de lege.

In primul rand noi credem ca ar fi utila si desfacerea de urgenta a casatoriei, in cazul dovedit de violenta domestica, daca victima doreste acest lucru, urmand ca ulterior sa se faca si partajarea bunurilor comune ale celor doi soti.

In al doilea rand, nu credem ca justitia romana poate judeca obiectiv in regim de urgenta astfel de procese, caci nu trebuie uitat ca legea ii acorda oricarui invinuit prezumtia de nevinovatie, iar acuzatul are dreptul de a solicita un aparator platit, sau din oficiu, ceea ce necesita timp. Apoi, tot legea noastra spune ca un debil psihic nu raspunde penal pentru faptele sale, ceea ce inseamna ca orice avocat poate cere o expertiza psihiatrica pentru clientul sau invinuit de violenta domestica. O astfel de expertiza nu se poate face in 24 de ore, deci procesul nu se poate judeca intr-un timp atat de scurt.

Nu trebuie omisa nici incapacitatea justitiei de a tine pasul cu solutionarea in timp rezonabil a proceselor aflate pe rol.

Un alt aspect deosebit de sensibil este fara indoiala intentia de a comuta dreptul de proprietate a unui imobil, de la proprietar (infractorul dovedit) la victima sa, chiar si pe o durata determinata. In opinia noastra, statul roman trebuie sa garanteze dreptul de proprietate si nu are dreptul sa dispuna dupa bunul sau plac de bunurile dobandite legal de un cetatean pe teritoriul tarii. Altfel, ar trebui sa recunoastem ca domnul Iliescu a avut dreptate cand a afirmat ca dreptul de proprietate e un moft! Ori daca domnul Iliescu a avut dreptate, trebuie sa ne hotaram catre ce societate dorim sa ne indreptam, cea capitalista, garanta a proprietatii, ori cea comunista, unde bunurile apartin in egala masura intregului popor harnic si muncitor.

Un principiu de drept spune ca pedepsele trebuie sa fie asemanatoare pentru faptele infractionale de o gravitate asemanatoare. Prin urmare, oare de ce e mai putin grav sa bati un alt copil, sau o alta persoana straina decat pe copilul tau sau pe partenerul tau de viata? Doar pentru faptul ca reprezinta un stres permanent? Doar pentru faptul ca se poate afla mai greu, infractorul aflandu-se la adapostul propriei case? Este discutabil! Nimeni nu obliga victima sa suporte violenta domestica! In opinia noastra pedepsele trebuie sa fie armonizate cu celelalte infractiuni asemanatoare prevazute de Codul Penal.

Noi credem ca statul roman ar trebui sa aiba capacitatea de a asigura atat consiliere gratuita  victimelor violentei domestice, cat si oferirea unui adapost pe o perioada indelungata. Aceasta din mai multe motive:

  1. Este posibil ca infractorul sa nu-i poata plati consilere victimei sale, asa cum prevede proiectul de lege, pentru simplu fapt ca nu are de unde. In acest caz victima ar putea ramane neconsiliata, ceea ce trebuie evitat!
  2. In cazul in care victima ar ramane in casa infractorului dovedit de violenta domestica, este posibil ca aceasta sa nu aiba posibilitatea de a achita facturile pentru intretinere, ceea ce ar putea duce la o executare silita a proprietarului, desi nu el a facut acele datorii. Ba chiar victima ar putea acumula datorii intentionat, cu scopul de a se razbuna pe proprietar si de a-l face sa piarda locuinta. Chiar daca nu s-ar ajunge pana acolo, victima fara posibilitati financiare va ramane fara utilitati precum apa, gaze, lumina, telefon, tv etc, ceea ce ar face imposibila locuirea in acel imobil.
  3. Trebuie avut in vedere ca infractorul dovedit de violenta domestica ar putea deveni el insusi o victima, caci ar fi posibil ca acesta sa-si piarda si serviciul ( ordinul de interdictie l-ar putea face sa-si piarda serviciul ) si casa, stare de fapt care nu numai ca l-ar putea impiedica sa-si plateasca obligatiile financiare catre eventualii copii ( pensie alimentara ), dar l-ar putea aduce intr-o situatie disperata, echivalenta cu tortura, sau chiar cu o condamnare la moarte.
  4. Existenta unei astfel de legi, ca cea aflata acum la stadiul de proiecte, poate genera multe abuzuri, atat din partea autoritatilor, cat si din partea celor care din interes material pot simula cu destula usurinta un atac de violenta domestica, scapand astfel rapid si convenabil de un partener sau parinte incomod.
  5. Familia este considerata celula de baza a societatii, factorul principal de progres al societatii umane. O astfel de legislatie ar putea face ca numarul casatoriilor sa scada dramatic, fiind afectat si sporul natural, care asigura viitorul unei natiuni. Oare aceasta sa fie cea mai buna solutie pentru eradicarea violentei domestice? Noi credem ca nu!
  6. Ne indoim de capacitatea justitiei si a politiei de a infrana resentimentele infractorilor dovediti de violenta domestica impotriva victimelor lor, resentimente izvorate ca urmare a aplicarii  acestei legi viitotoare. In opinia noastra victimele vor ramane o tinta facila pentru calaii lor, iar acesti calai vor fi mai inversunati ca niciodata si dornici de razbunare.

Ne veti intreba poate de ce alte tari au adoptat aceste legi. Parerea noastra este ca aceste legi sunt abuzive peste tot in Europa si chiar neconstitutionale, dar condamnarile de acest fel sunt foarte rare si deci putin discutate. Natiunile civilizate care au adoptat aceste legi se confrunta rar cu astfel de cazuri, iar opinia publica oripilata in fata actelor de violenta, nu s-a grabit sa analizeze la rece astfel de legi. In plus, situatia materiala a occidentalilor este mai buna ca a romanului, ei fiind mai putini stresati, protectia lor sociala existand si fiind puternica, deci o parte dintre situatiile expuse de noi mai sus sunt putin probabile intr-un stat vest-european.

Realitatea romaneasca este cu totul alta. Agresiunea fizica si verbala vine in special din partea barbatilor, victimele fiind de cele mai multe ori femeile. Foarte rar femeile sunt cele care  pot fi acuzate de violenta.

Violenta apare pentru ca educatia este inexistenta, iar frica de Dumnezeu si de lege au disparut. Si respectul pentru om a disparut, fie el parinte, partener de viata, sau prieten. In plus, exist un stres permanent provenit din cauza lipsurilor materiale, ori din cauza frustrarilor acumulate in plan social.

Paradoxal este ca inca sunt multe femei in Romaniade azi, care considera ca e normal sa fie batute de partenerul de viata, caci bataia administrata este, in opinia lor, o dovada de dragoste. Apoi, multi romani gandesc ca nu trebuie sa intervina atunci cand apar certuri si batai in familie, gasind ca e normal ca barbatul  –  capul familiei – sa fie autoritar, iar aceasta autoritate trebuie impusa prin orice metoda! Altii nu intervin pentru ca…”cine stie ce a facut si aia?!” Fapta “aleia” justifica in ochii lor violenta, bataia, caci doar stim cu totii ca bataia e rupta din rai, nu-i asa?! Chiar si cei care realizeaza ca ar trebui sa intervina intr-un scandal nu o fac din lasitate.

In Romania in general si in mediul rural in special, o femeie singura nu are nicio sansa de supravietuire, astfel ca este silita sa accepte abuzurile sotului, iar mai grav este ca educatia femeii ii spune ca trebuie sa fie total supusa barbatului.

Prin urmare, consideram ca trebuie insistat asupra educarii populatiei, caci trebuie modificata mentalitatea romanului, in ceea ce priveste rolul femeii in societate si in ceea ce priveste moralitatea  in general. Trebuie insistat pe combaterea alcoolismului si traficului de droguri, pe combaterea stresului, acestea fiind principalele cauze ale violentei domestice. Posturile de radio si tv de stat pot si au datoria de a  contribui la educarea populatiei.

Solicitam instituirea unei contributii banesti obligatorii din salariul fiecarui angajat pentru crearea unui fond de ajutorare a victimelor violentei domestice, iar din acest fond se vor putea consilia victimele si vor  putea fi cumparate locuinte unde sa poata fi adapostite la nevoie victimele violentei domestice. Sume fabuloase pentru acest fond ar putea fi obtinute si prin repartizarea unui mic procent din TVA.

Totodata socotim benefica inasprirea pedepselor privative de libertate pentru orice forma de violenta! Socotim ca imblanzirea acestor pedepse este o directie total opusa scopului scontat, educational.

Solicitam clerului eliminarea canoanelor bisericesti in care femeia este injosita, umilita si solicitam ca biserica sa pledeze in toate parohiile pentru importanta rolului femeii in societate si socotirea femeii ca egala a barbatului. Deasemenea biserica trebuie sa insiste asupra moralitatii enoriasilor, invatandu-i sa disocieze binele de rau si sa aleaga mereu calea cea dreapta!

In opinia noastra numai asa putem schimba ceva in bine!

Noi ne-am spus parerea, dar mai mult nu putem face deocamdata. Speram sa fim cititi si urmati intr-u pildele noastre, pentru binele natiei romane!

Author si Filuzior Dunderei

…incepe prost!

Hotarat lucru, politicienii francezi s-au tampit de tot!

Partidul lui Sarkozy, reprezentat in aceasta speta de Eric Ciotti, a facut o propunere legislativa prinvind raspunderea penala a parintilor minorilor delicventi! Ea suna asa:”Este pedepsita cu doi ani de inchisoare fapta tatalui sau a mamei care lasa minorul, urmarit sau condamnat pentru pentru o infractiune, sa violeze interdictiile si obligatiile care i-au fost impuse”.

Ce prostie! Credeam ca numai politicienii romani sunt asa de idioti! Incep sa vad ca in toata Europa e cam la fel, toti politicienii sunt cam la fel de incompetenti si la fel de hoti. Astfel nu am cum sa nu fiu eurosceptic!

Stiu, teoretic politicienii francezi se gandesc acum tot la tiganii nostri in special, care-si trimit puradeii la furat, sau la cersit, sau la savarsit de alte infractiuni, dar aceasta lege are multe hibe! De ce se refera legea doar la tatal si la mama minorului? Daca minorul este in grija bunicilor, sau a altor rude?

Ma intreb intai cum dovedesti faptul ca parintele a lasat minorul sa violeze interdictiile instantelor franceze? Parintii bineinteles ca vor spune ca ei au plecat la munca si copilul singur a violat interdictiile respective, sau a sarit pe geam cand ei dormeau, sau a dat cartonul ce-i tine loc de usa, la o parte si a fugit, sau i-a pus altcineva ( cineva care nu este parinte ) fara stirea lor etc. Chiar la fata locului daca-i prinzi si pe ei, tiganii vor spune ca venisera sa-i caute pe puradei, sa-i ia acasa! Aceasta infractiune nu se poate proba decat foarte greu, (de exemplu filmand copiii dusi de parinti la locul savarsirii infractiunii), deci probabil ca francezii vor doar sa incerce sa-i sperie pe tigani, prin simpla aparitie a acestei legi, ceea ce fireste ca nu se va intampla! Noi stim asta, francezii mai au de invatat si merita cu varf si indesat ceea ce li se intampla!

Apoi, presupunand ca acel minor ar recunoaste ca parintii l-au obligat sa violeze acele interdictii sau obligatii ce i-au fost impuse, poti sa condamni niste oameni la inchisoare doar pe declaratiile minorului? Daca acel copil minte? Copiii mint tot timpul, mai ales cand fac prostioare. Au mereu tendinta de a da vina pe altcineva. Sau din contra, ce copil va da vina pe parintii lui stiind ca el oricum nu pateste nimic pentru faptele sale?

Ca si in Romania si in Franta, minor este acel copil care nu a implinit varsta de 18 ani! Deja de pe la 14 ani, oricum nu te mai intelegi cu minorul, nu te mai asculta, face numai ce vrea. Legea europeana interzice aplicarea corectiilor fizice copiiilor, dupa cum cu totii stim si suntem de acord.  Daca se intampla ca un parinte bine intentionat sa ii spuna minorului sau verbal, sfatos, parinteste, sa nu incalce interdictiile la care a fost condamnat si minorul le incalca totusi, ce vina are acel parinte? Poti sa tii minorul sechestrat in casa? Nu, fireste! Este deci foarte posibil ca teoretic macar, acei parinti bine intentionati sa ajunga la inchisoare nevinovati!

Sa presupunem insa ca dovedesti infractiunea parintilor si-i bagi la “pension”! Ce se intampla cu cei intre 3 si 7 puradei pe care ii gestiona familia respectiva? Ii ia statul francez in grija. Perfect! Numai ca statul francez va avea de luat in grija in acest fel copiii a zeci de mii de familii de tigani romani si bulgari! Isi poate permite Franta acest lucru? Eu le urez succes!

Francezii vor aceasta lege absurda, care sa completeze alte legi absurde! Eu le-as sugera sa redeschida asa zisele “case de corectie” pentru minori. Minorii condamnati ar invata acolo teoretic ca nu e bine ceea ce fac, ar fi reeducati si ar sta o perioada departe de familiile lor care i-au “virusat” pana atunci. Cred ca pe tigani i-ar durea mai mult sa le iei copilul o perioada, caci ei pierd bani prin absenta minorului de langa ei. Ah, da…ar fi mult mai scump! Asa este, dar numai asa s-ar putea eradica fenomenul infractional juvenil din Franta! Pe langa asta, francezii ar trebui sa nu le mai dea bani tiganilor pentru fiecare puradel nascut acolo, asa cum gresit fac de ani buni!

Totodata ar trebui ca francezii sa modifice si criteriile de acordare a ajutoarelor sociale. Toate aceste pomeni ii incurajeaza pe tigani sa vina in Franta si sa-si desfasoare activitatile infractionale.

Apoi, stimatii  francezi si stimatii europeni, ar trebui sa se gandeasca ca inchisorile lor sunt prea confortabile si drepturile detinutilor sunt prea multe! Multi infractori se simt mai bine in inchisori decat pe strazi! Cu asa confort nu va scadea delincventa in vecii vecilor! Ea va creste proportional cu gradul de saracie al populatiei autohtone, pe langa delincventa adusa de ceilalti emigranti estici, in special tigani.

Sub aparenta umanitarismului, a civilizatiei, inchisoarea europeana a devenit o oaza de liniste si bunastare, loc de odihna, de recreere. De fapt politicienii europeni au tot imblanzit regimul detentiei pentru a putea fura in voie, riscand pedepse mici si blande. Ei, iata acum reversul medaliei! Infractionalitatea este la ea acasa! Deviza infractiunii este: ” Europa, te iubesc!”

Poate ati citit cartea ” Papillon “, scrisa de un fost ” vietas ” al vechilor puscarii franceze, Henry Charriere. Acelea erau puscarii, oameni buni, nu cele de azi, care parca te imbie la facut de infractiuni! Unde vor oare politicienii sa se ajunga? La privirea cu normalitate a infractionalitatii? La tolerarea ei? La legea celui mai tare, la anarhie?

Cu toate acestea, ma bucur ca autoritatile franceze (exasperate) au inceput sa reactioneze! Mai devreme sau mai tarziu sper sa reuseasca sa dea si niste legi bune, legi ce poate se vor impune in UE si implicit in Romania!

Franta si intregul occident trebuie sa-si regandeasca total legislatia, in toate domeniile, altfel tarile occidentale vor claca sufocate de problemele ce apar cu repeziciune in toate sectoarele, economic, politic, legislativ si social!

Din pacate politicienii francezi si cei europeni in general, imi par complet nepregatiti pentru a gestiona problemele Europei moderne. S-a dus vremea cand Franta reprezenta un model de urmat pentru toata lumea, iar diplomatia franceza isi impunea abil politica in toata Europa si nu numai! Politicienii adevarati nu mai exista nici macar in Franta! Pacat!

Author

ANI nu este vecina mea de peste drum, ci Agentia Nationala de Integritate! Nu plec eu, ci pleaca ea, sau mai bine zis nu pleaca nici ea, dar a fost jumulita de i-au mers fulgii! A fost operata si mutilata. ANI nu mai are maini , nu mai are picioare si nu mai poate sa vorbeasca! A ramas ca un tablou urat pe peretele murdar, unde peretele murdar reprezinta lupta impotriva coruptiei.  De ce este peretele murdar? Pentru ca mafia a construit acel perete, facandu-l subtire, urat, gaurit, ineficient, facandu-l de fapt  din perete, un simplu paravan de carton. Da dragilor, ANI a fost facuta de catre mafia romana, ca o arma impotriva intereselor statului si impotriva adversarilor politici!

Pornita de la idea Monicai Macovei si sustinuta de aceasta, ANI a avut la baza o cu totul alta forma, avand si alte atributii. La modul simplist, legea a avut la baza ideea ca organele legii nu-si pot face datoria corespunzator, astfel ca ANI era menita sa fie un superorgan de control stimulator al celorlalte organe ale statului, precum fiscul, justitia si chiar parlamentul. Ulterior legea ANI a tot fost modificata aproape in intregime, ramanand astfel cu buna stiinta a legiuitorului total in afara legii.

Ani de zile ANI a functionat ilegal, aruncandu-ne praf in ochi si dandu-ne speranta ca se face cu adevarat ceva in lupta cu coruptia. In realitate ANI avea doar gura mare dar nu avea dinti.

Ei bine, iata ca a fost suficient ca un aparator al unui personaj intrat in vizorul ANI (chirurgul Bradisteanu) sa ridice niste exceptii de constitutionalitate, ca ANI sa fie redusa la tacere si mutilata de catre 8 din cei noua judecatori ai Curtii Constitutionale.

Nu va plicitsesc cu articolele anulate, ci ma voi multumi sa va spun ca ANI nu va mai avea activitate de control, nu va mai putea face sesizari, nu va mai putea cere confiscarea averii si nu va mai putea sesiza Parchetul daca are indicii ca averea unui demnitar a fost dobandita ilicit.

Practic ANI va deveni o simpla arhiva ce va detine declaratiile de avere ale demnitarilor.

Curios este ca ANI a  mai fost supusa in instanta unor exceptii de neconstitutionalitate, dar acele exceptii au fost respinse de catre Curtea Constitutionala, prietena atunci cu legislativul.

De ce  ANI a functionat 3 ani fiind neconstitutionala? Pentru ca a fost folosita ca o arma de santaj impotriva adversarilor puterii, stricandu-le acestora imaginea. Pe de alta parte, dupa cum se vede, ANI nu a putut decat sa arate cu degetul, insa cine a vrut a furat in continuare fara nicio grija, exceptand imaginea.

Fireste, se pune acum un mare semn de intrebare asupra corectitudinii judecatorilor Curtii Constitutionale, dat fiind faptul ca presa a aflat ca 7 din noua judecatori se aflau in vizorul ANI. Personal sunt convins ca legea insasi este foarte proasta, total neconstitutionala in forma actuala. Aceste “scapari” au fost intentionate, la fel cum tot Codul Penal si tot Codul Fiscal sunt pline de scapari intentionate, astfel ca toti infractorii care-si permit un avocat bun reusesc sa se sustraga urmaririi penale. La nivel fiscal, orice firma de consultanta financiara (de multe ori chiar a legiuitorului) invata pe cei care platesc bani grei, cum sa scape de impozitare si sa se strecoare cu activitatea la limita legii, pentru realizarea de profituri uriase.

Prin urmare, ANI ne-a amagit ani de zile si a mancat banii nostri degeaba. Nu o sa-i simt lipsa! La revedere ANI!

Este o nenorocire ca ANI nu va mai produce efecte juridice? In mod normal, daca organele statului ar functiona, acestea nu ar avea nevoie de ANI. Ramane doar un mic amanunt: organele statului trebuie sa vrea si sa poata sa-si  faca treaba , ceea ce pana acum nu s-a prea intamplat.

Vom vedea cum va reactiona legislativul la hotararea Curtii Constitutionale, insa deocamdata s-a dat drumul oficial la furt si coruptie, caci deh, sunt vremuri de criza!

Author.