Nu i-am iubit niciodata pe greci, considerandu-i mult prea aroganti, narcisisti, egoisti si hedonisti pentru a fi pe gustul meu. Orgoliul lor nativ mi se parea anacronic si nejustificat in raport cu realitatile social-politice din care fac parte.
Nu am vizitat niciodata Grecia, considerand-o o tara semi-arida si neprimitoare din acest punct de vedere. Verile sunt foarte calduroase, cu vant puternic, iar “oazele” de paradis hotelier nu constituie o atractie pentru mine, preferand destinatiile europene clasice, ori frumusetile naturii din Romania.
Am avut ocazia de a cunoaste multi greci, aici in Romania. Din intamplare sau nu, toti erau inteligenti, culti si bine educati, chiar daca nu toti aveau un caracter nobil. Grecii din Atena si din orasele importante se considera superiori grecilor din “insule”. Poti jigni un grec din Atena spunandu-i ca este “din insule”.
In general grecii se considera superiori romanilor din toate punctele de vedere si as zice chiar justificat, caci genele stramosilor lor nu-i lasa sa uite ca au fost candva “jupanii” lumii, iar lumea moderna a ajuns unde este si prin uriasa contributie a culturii si civilizatiei elene la patrimoniul universal de valori. Probabil ca grecii nu uita ca in Romania, domniile fanariote au dispus dupa bunul lor plac de destinul romanilor, astfel incat este greu pentru ei sa nu se considere superiori.
Cu toate acestea, odata ce i-ai castigat increderea unui grec, acesta devine prietenul tau si te va aprecia la justa valoare, iar prietenia unui grec nu este de neglijat, in caz de nevoie putand sa te bazezi pe ajutorul sau, mult mai mult decat pe promisiunea unui roman.
Nu pot nici macar sa spun ca prejudecatile romanilor la adresa grecilor referitoare la zgarcenia acestora sunt adevarate. Cunosc mult mai multi romani nemernici, egoisti si zgarciti, decat ar putea fi vreodata cel mai rau grec de pe lumea asta!
Tot un mit se pare ca este si celebra lor reteta de succes in afaceri. Pana nu demult erau considerati niste menageri excelenti, dar uite cum tara lor a fost prima tara din Europa intrata in faliment, in ciuda tuturor asteptarilor. Se pare ca hedonismul lor a fost mai mare decat ratiunea, iar acum grecii de rand platesc consecintele depravarii lor.
Incorectitudinea lor, coruptia si suprastrucura aparatului lor bugetar supradimensionat au facut ca Grecia sa fie amenintata astazi cu disparitia de pe harta politica si economica a lumii, la aproape 2500 de ani dupa ce ea era considerata un exemplu de democratie, civilizatie, stabilitate si dezvoltare economica! Nu voi analiza motivele si mecanismele care au dus la falimentul Greciei, ci doar voi sublinia ca suferinta oamenilor a atins cote alarmante.
In ultimul timp Grecia implora ajutor. Oamenii si-au pierdut slujbele, afaceri de generatii intregi si-au gasit sfarsitul in ruina, populatia iese disperata pe strada, speriata de spectrul foametei, de saracie si de neputinta guvernantilor de a face ceva bun pentru a iesi din criza. Bogatasii si-au pus averile la adapost in strainatate si acum spala putina, care-incotro, uitand ca sunt fii tarii care le-a dat tot ce au. Blestemul care face ca populatia Greciei sa traiasca de azi pe maine pentru multe generatii, se va rasfrange asupra celor mult prea multi si panica va pune stapanire pe toata tara si chiar pe toata lumea.
Grecia uita de mandrie, uita de sentimentalismul ieftin si incearca sa faca tot ce se poate pentru a-si imblanzi soarta. Astfel Grecia vinde tot, rapid, ieftin. Vinde turism, vinde porturi, vinde istorie, vinde simbolurile neamului si isi vinde si sufletul chiar diavolului, numai pentru a nu capitula. Si culmea este ca multi vor sa cumpere! Ce-i drept a preturi mici, speculand situatia disperata a grecilor, dar multi cumpara! Pana si puternica China cumpara si investeste in Grecia!
Sincer sa fiu, lupta lor ma impresioneaza si sunt plin de compasiune pentru greci. Ii vad mai umani, mai saraci, mai umili si mai romani. Seamana cu noi, o natiune mica condamnata a fi o natiune supravietuitoare.
Fireste, si-au facut-o cu mana lor si avem dreptul sa le reprosam multe, chiar incertitudinea viitorului UE, dar oare avem dreptul sa-i criticam? Vedem azi un stat grec victima propriului sistem, victima propriilor greseli.
Stiti ce ii difera fundamental de situatia romanilor? Chiar daca tara le este saraca, chiar daca au furat, chiar daca legile lor sunt proaste, chiar daca administrarea tarii a lasat mult de dorit, chiar daca sunt si ei corupti pana in maduva oaselor, CU TOTII AU DUS-O BINE! Politicienii si-au respectat promisiunile si au dat tuturor pensii mari, subventii mari, salarii mari etc. Grecii chiar au trait bine, mult mai bine decat si-ar fi putut permite daca nu ar fi sfidat legile economice. Au pacalit o lume intrega traind pe picior mare desi nu aveau nici un fundament economic. Daca vor muri, vor muri dupa ce au trait frumos si vor muri incercand sa traiasca la fel de frumos.
Romanii s-au nascut saraci, au fost mintiti ca e nevoie sa ramana saraci in timp ce o clica de nemernici furau si distrugeau sistematic tara, iar acum romanilor li se cere din nou sa moara de saracie, in mizerie, cu burta goala.
Ce diferenta uriasa!
Grecii au fost toata viata boieri si acum li se cere sa fie romani!

Romanii au fost toata viata slugoi si acum li se cere sa fie eroi! Daca noi romanii vom muri, vom muri incercand sa supravietuim, caci noi nu luptam pentru o viata buna, ci doar pentru viata! Noi luptam acum doar pentru a putea duce mai departe o viata umila de slugoi.

Dintr-o data imi aduc aminte ca nu am vazut Acropolele de la Athena, ca nu am vazut Partenonul din Atena si vestigiile minunatilor greci de altadata.

Incep sa-i am la suflet pe greci si imi promit sa merg sa ii cunosc mai bine, sa le inteleg mentalitatea si chiar sa o insusesc, caci cred ca e tare bine sa te simti grec, chiar in aceste momente grele de cumpana. As avea macar constiinta unui maret imperiu si as mai avea si amintirea unei vieti pana nu demult foarte frumoasa si linistita.

As vrea si as putea sa fiu grec chiar si acum. Oricum cu viata grea m-as fi putut obisnui la nevoie. Intrebati-i pe romanasi si veti vedea ca am dreptate!

Author

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.

5 Responses to “Sentimente contradictorii fata de greci”

  1. marian Says:

    ciao! sa stii ca merita sa mergi in grecia pentru vacanta ,noi am fost si a fost superb ,am fost pe insula rodos, recomandam la toata lumea ,mare superba ,mancare buna . cu siguranta cu prima ocazie vom mai calatori in grecia sunt multe de vazut. sper sa treaca cu bine din criza desi este foarte greu.sa auzim numai de bine!

  2. Raluca Says:

    mi-a placut foarte mult articolul. dintre grecii pe care i-am cunoscut eu (si din atena, si din restul tarii) toti au fost unul si unul, niste oameni deosebit de generosi si de saritori. in ceea ce priveste nationalismul lor, poate fi suparator, cu siguranta (sa nu uitam ce le-au facut aromanilor, si tot asa), dar sunt foarte multe momente cand il gasesc fermecator, si-mi doresc sa simt si eu asa ceva fata tara “mea”. Uite pana si “mea” o pun in ghilimele…:)
    ca sa scurtez (as mai sta la taclale dar sunt pe fuga), mergi cand ai ocazia pe acropole, este intr-adevar ceva deosebit, chiar daca cea a mai ramas pe acolo sunt majoritatea replici.
    Senzatia este coplesitoare

  3. Author Says:

    Multumesc atat pentru comentariu, cat si pentru aprecieri, Raluca! In general,din pricina nationalismului grecii nu se prea inteleg bine cu niciun vecin.
    Cum ziceam, voi merge neaparat sa vad macar Atena si evident ca voi descrie ceea ce am vazut!

  4. OTTO Says:

    foarte frumos!!!!

  5. Author Says:

    Merci, Otto!

Leave a Reply