Tag-Archive for » Bolzano «

Fac parte din categoria romanilor care au vrut sa schimbe petrecerea sfarsitului de an romanesc, cu o petrecere de sfarsit de an occidental. Intotdeauna am spus ca, decat sa platesc cel putin 500 de euro intr-o pensiune montana din Romania, pentru 3 zile de sfarsit de an, mai bine aleg o saptamana de relaxare intr-un oras civilizat european, in aceeasi perioada.

Cum intamplarea face ca am rude si prieteni la Verona, am ales acest oras italian pentru ca, impreuna cu familia mea, sa ne luam adio de la odiosul an 2010 si sa incepem plini de speranta anul Domnului 2011.

Mai fusesem la Verona vara si toamna, dar niciodata iarna. De data aceasta am ajuns la Verona pe data de 29 decembrie si in ciuda soarelui prietenos de pe cerul orasului, temperaturile nu au depasit 3 grade celsius la pranz, si -2 grade celsius noaptea.

Orasul este la fel de frumos si de cochet ca deobicei, dar atmosfera sarbatorilor ii dadea de aceasta data un farmec aparte. Daca in prima zi am fost frapat de faptul ca nici italienii si nici turistii nu se prea ingramadeau pe strazile Veronei ( a fost o pura intamplare ), am aflat curand ce inseamna cu adevarat aglomeratia in acel oras. Apogeul l-am consemnat in data de 01 ianuarie, cand pur si simplu ne calcam in picioare si ne simteam sufocati de lume, turisti si localnici deopotriva, iesiti la plimbare.

Marea majoritate a italienilor salariati au avut chiar si 10 zile de concediu in aceasta perioada, dar sunt si italienii care au muncit pana in ultima zi a anului trecut. Elevii si studentii aveau si ei o binemeritata vacanta, asa ca, cu mic cu mare se adunau seara prin centrul orasului pentru a privi minunatele vitrine, ori brazii de Craciun Bauli, luminati cu energie solara, ori pentru a face mici cumparaturi de la ” le bancarelle di Natale”, niste tarabe specifice de Craciun si prezente in mai toate pietele importante ale Veronei. La aceste tarabe se vinde orice, de la dulciuri, vinuri si  mezeluri, pana la haine, ornamente de lemn, globuri de impodobit brazii de Craciun, jucarii, carti etc.

Reducerile de preturi incep in general dupa 15 ianuarie, deci noi nu am cumparat mai nimc, preturile fiind destul de mari in aceasta perioada. In plus, putine magazine bune au fost deschise in aceasta perioada. Abia pe data de 01 ianuarie au inceput sa se deschida timid.

Doar cafenelele, restaurantele si cofetariile erau deschise tot timpul si erau mereu pline. In special restaurantele cu aperitive sunt cele mai solicitate. Italienii au o obsesie pentru aceste aperitive, bauturi usoare si eventual mancare de aperitiv.

In piata Bra a aparut pentru sarbatori un patinoar artificial de unde puteai inchiria si patinele de gheata aferente distractiei respective. Langa el, asezat strategic, un carusel asteapta musterii de toate varstele, iar pretul era rezonabil: 1.5 euro 3 minute. Antica Arena (Amfiteatru) din piata Bra, gazduia o expozitie de scene dedicate nasterii Domnului. In fapt erau tot felul de povesti facute din lemn, cu luminite, cu magi si personaje biblice in miscare, cu animale etc, foarte interesante  si frumoase. Merita vazuta acea expozitie, in ciuda faptului ca un bilet costa 7 euro. In traditia lor, se pare ca italienii pun mare pret pe aceste scene cu nasterea Domnului, fiind mai importante chiar decat pomul de Craciun!

Credeam ca vom reusi sa vizitam si Arena cu aceasta ocazie, dar ne-am inselat. Acea expozitie ocupa doar parterul Arenei, iar in afara ei nu se poate vedea nimic.

In data de 31 decembrie, dimineata, Arena s-a putut vizita cu o taxa de intrare de doar un euro, dar coada turistilor aparuti si pentru aceasta oportunitate la Verona, se masura in sute de metri, ceea ce ne-a facut sa renuntam la ideea de a o vizita. Ramane ca altadata sa cumparam bilete la vreun spectacol ce se va tine acolo, caci acustica Arenei este celebra in toata lumea, iar spectacolele se tin frecvent in acel loc.

Revelionul insusi a fost o mare dezamagire. Piata Bra a fost total neincapatoare pentru miile de turisti si localnici veniti sa vada artificiile. Niste trupe de rock greu cantau de zor pe o scena, intr-o larma de nedescris. In jurul nostru explodau mii de petarde, desi mai era mult pana la miezul noptii. Aceste petarde si artificii “domestice” nu s-au oprit nici dupa plecarea noastra catre casa, in jurul orelor 1:00. Erau aruncate de catre tineri idioti la intamplare, periclitand sanatatea celor langa care explodau.

Primarul a inceput sa vorbeasca pe la orele 00:05, iar  jocul de artificii organizat de primarie a inceput abia pe la orele 00:15 si a fost destul de banal, cu pauze cam maricele intre lansari. Artificiile erau lansate de pe Arena. Nimic senzational. De mentionat ar fi doar sfarsitul, cand peste Arena au inceput sa coboare artificii, formand un val de lumina ce a durat cam un minut.

In rest…betivi ca si la noi, petarde imbecile care-ti  lipeau chilotii de gat si-ti infundau urechile, cioburi sparte de la sticlele de sampanie aruncate pe jos etc, exact ca un revelion facut la Bucuresti-Universitate, diferenta fiind data doar de calitatea superioara a sampaniei din Italia si a hainelor italienesti mai bune!  Nu va recomand o astfel de experienta!

Limitati-va la a vizita minunatul oras, caci aveti ce vedea…de la vestigii romane, la catedrale superbe, cladiri impunatoare vechi de sute de ani ( am locuit intr-o cladire veche de 600 de ani ), cu picturi medievale si o arhitectura unica. Nu ratati podul de piatra, Castelvecchio si panoramele extraordinare de pe colinele Veronei. Balconul Julietei atrage milioane de turisti anual, dar e o “facatura” turistica si eu nu gust falsurile.

Cafenelele sunt deosebite, avand un farmec unic, pe care l-am putut intalni doar aici. Ciocolata calda este foarte gustoasa la Verona si numai Barcelona o poate concura la acest capitol.

Restaurantele bune nu sunt in centrul orasului! Intrebati localnicii daca doriti experiente culinare traditionale de exceptie.

Va recomand sa vizitati Verona primavara si la inceputul verii, cand strazile sunt mai putin aglomerate si temperatura ideala pentru excursii. Orasul este pozitionat excelent si pentru alte destinatii precum Venetia, Brescia, Padova, Bolzano, Gardaland cu toate statiunile de pe malul lacului Di Garda si multe alte atractii turistice despre care voi scrie curand.

Author

PS: Pentru mai multe fotografii apasati aici