Tag-Archive for » Marea Britanie refuza noua formula a UE «

Desi se doreste a se vorbi o singura limba economica si politica pe batranul continent, europenii sunt astazi mai dezbinati ca niciodata. Intocmai ca in povestea biblica, Dumnezeu s-a suparat pe indrazneata Uniune Europeana si pe nazuintele fanteziste si naroade ale statelor membre UE si le-a trimis europenilor CRIZA!

Oricine ar fi Dumnezeu, planul i-a iesit de minune, caci in fata teribilei crize ( devenita in ultimul timp ” criza datoriilor suverane “) fiecare stat membru UE a inceput sa vorbeasca pe limba lui, nemaintelegandu-se cu celelalte state din gasca. Practic s-a dat semnalul ” SCAPA CINE POATE! “, iar Turnul Babel european se darama uluitor de repede.

In ciuda ipocriziei afisate si sub un aparent calm increzator in viitor, fiecare stat UE are un plan propriu ” de rezerva “. De fapt, in rezerva ramane intreaga Uniune Europeana, caci astazi fiecare stat membru se bazeaza numai pe acest plan si actioneaza in consecinta sabotandu-i chiar pe aliatii si prietenii de pana mai ieri. In culise se da o lupta surda intre statele membre UE, un razboi nevazut si nestiut de omul de rand, dar un razboi care in curand va exploda la nivel planetar. E de rau si toti mai marii europeni constientizeaza dezastrul ce va urma si ar dori sa poata indrepta lucrurile, numai ca e mult prea tarziu pentru a se mai putea face ceva. Titanicul se scufunda si fiecare vrea sa prinda o barca de salvare. Lupta pasagerilor se da acum nu pentru salvarea vasului, ci pentru a prinde un loc intr-o barca de salvare, ori macar pe o pluta. Problema este ca si celelalte vapoare venite in ajutorul Titanicului sunt avariate serios si nu pot decat sa se uite inspaimantate la ce vor pati ele insele.

Sub aceste perspective dezastruoase a avut loc summit-ul de la Bruxelles, unde dupa discutii aprinse nu s-a gasit niciun plan serios de salvare. Pentru a calma spiritele si pentru a mai castiga ceva timp, liderii europeni au anuntat lumii intregi ca s-au inteles pe fond asupra unui pact bugetar fantezist, menit a aduce disciplina financiara in zona euro, dar si pierderea suveranitatii statelor UE, ce vor fi practic conduse de la Bruxelles!

Cu toate acestea, de la un acord de fond la un acord cu valoare juridica este diferenta ca de la cer la pamant! Mai mult,  nici macar acest acord de fond nu este impartasit de toate statele membre UE, Marea Britanie declarand ca ea este impotriva proiectului de modificare a Tratatului UE. In plus, multe state ale Uniunii Europene au ezitat pe parcursul negocierilor, schimband tabara in repetate randuri. Momentan numai Marea Britanie face discordanta cu celelalte state UE, dar nimeni si nimic nu poate garanta ca nu vor mai exista alti dezertori, mai cu seama ca multe state europene vor trebui sa-si modifice constitutiile pentru a putea renunta la suveranitate, ceea ce nu numai ca este periculos, dar este si putin probabil ca se va realiza. Ne este greu sa credem ca populatiile statelor membre UE vor da aviz favorabil modificarii constitutiilor lor!

Astfel, cel mai asteptat eveniment al anului nu ne-a adus nici pe departe liniste, ci doar noi promisiuni.

Romania, prin domnul Traian Basescu, a acceptat fara rezerve planul de salvare propus de Germania si Franta, insa putem prevedea ca romanii nu vor vota pierderea suveranitatii, mai cu seama ca spectrul autonomiei ” Tinutului Secuiesc ” nu-i lasa sa doarma pe multi romani. Prin urmare, intuim un impas in onorarea promisiunilor facute cu larghete de presedintele Romaniei.

Cu toate acestea, Romania oricum nu mai este un stat suveran, tara fiind condusa de multa vreme de FMI! Macar teoretic Romania poate inca, in acest moment sa se opuna deciziilor FMI, dar dupa eventuala modificare a Constitutiei, Romania nu va mai putea sa ia singura nicio decizie, nici macar teoretic!

Si cine ne garanteaza ca functionarii de la Bruxelles vor fi vreodata obiectivi cu romanii? Cine ne poate garanta macar ca Bruxelles-ul ( va ) cunoaste problemele, nevoile tarii si ale romanilor? Spre exemplu, cum ar putea fi Bruxelles-ul  de acord cu marirea salariului minim pe economie al romanilor, pana la nivelul occidentalilor? In vremuri de criza e foarte usor sa justifici refuzul unor astfel de cereri, chiar daca viata romanilor este mai scumpa decat a occidentalilor, iar salariile mult mai mici! De criza nu vom scapa niciodata, asta este cert, asa ca niciodata nu vom primi de la Bruxelles dreptul la o viata mai buna.

Probabil ca domnul Basescu este santajat de mai marii Europei, daca a putut sa faca aceste promisiuni Bruxelles-ului. Probabil ca i-au spus clar ca daca nu facem ca ei, asmut FMI-ul pe Romania, taie imprumuturi, ne saboteaza etc. Altfel ceea ce a facut domnul Basescu nu are logica. Oare britanicii sunt idioti ca nu au acceptat planul germano-francez, asa cum nu au acceptat nici euro si nici apartenenta la spatiul Schengen? Noi de ce le vrem pe toate acestea? Daca britanicii se tem ca le va fi mai rau in noua formula a UE, noi de ce credem ca ne va fi mai bine?! Nu vi se pare ciudat? Vedem cum inca de la aderarea la UE am fost priviti ca cetateni de mana a doua ai UE, vedem cum UE ne-a tot amagit cu promisiuni de mai bine, de egalitate, de idealuri inalte, simple gogorite, in timp ce  mai marii UE ne-au distrus economia si ne-au transformat in consumatori de lux. Cum putem crede ca ne va fi mai bine in noua formula a UE, cand regulile se schimba din mers, cand principiile care au stat la baza Tratatului de aderare la UE nu mai exista, cand nu stim ce vor decide altii pentru noi si nu stim nici macar cat de responsabili vor fi cei ce vor decide destinele noastre?!

Suntem de parere ca aderarea la UE a fost o greseala, asa cum pastrarea tarii in noua UE este o alta greseala. Uniunea Europeana insasi s-a dovedit a fi o greseala, cel putin pentru tarile mici. Am luptat pentru independenta cu turcii in 1877 , iar acum platim si tribut si renuntam si la suveranitate fara nicio garantie de mai bine, ba chiar cu certitudini de mai rau! Unde este logica in actiunile politicienilor romani de astazi?

Consideram ca Romania ( si nu numai Romania ) ar trebui sa ceara o inghetare de cativa ani a Tratatului de aderare la UE, timp in care va depasi prin mijloace proprii dificultatile economice, iar dupa aceea se va putea discuta in ce conditii tara noastra ar mai fi interesata de noua Uniune Europeana, daca aceasta va mai exista.

Altfel Romania nu va face decat sa plateasca o criza care nu-i a ei, va plati oalele sparte de altii. Romanii vor plati pentru bunastarea bancherilor si a marilor corporatii. Suntem doriti in UE numai pentru ca populatiile marilor state indatorate nu pot suporta singure plata unor datorii asa de mari. Occidentalii au nevoie de romani pentru a imparti cu ei necazurile, nu si bucuriile!

Un vis frumos s-a spulberat. Turnul Babel european cade zgomotos asurzind si prafuind intreaga lume!

Author