Tag-Archive for » proiectul de lege privind violenta domestica este neconstoitutional «

Dragi cetateni ai polisului, dragi cititori, politicienii nostri doresc protejarea victimelor atacurilor de violenta domestica din Romania. Si nu putine persoane sunt in Romania victimele violentei domestice, si ma refer aici in special la violenta fizica. Daca ne-am referi si la violenta verbala, am constata ca neamul romanesc este un neam extrem de violent in procent de 98 %, in timp ce, daca ne referim strict la violenta fizica domestica, procentul  ajunge “doar” la 10% . De mentionat ar fi ca in aceste 10 procente sunt cuprinse doar femeile care s-au plans ca au fost agresate fizic.

Asa stand lucrurile, politicienii doresc luarea unor masuri drastice impotriva persoanelor dovedite a fi vinovate de violenta domestica ( violenta impotriva sotului, a sotiei, sau a copiiilor, dar noi am introduce in aceeasi categorie si violenta copiiilor asupra parintilor ).

Prin urmare, exista in lucru chiar doua proiecte de lege pe acesta tema, iar pedepsele pentru aceste infractiuni ar putea fi inchisoarea, ordine de restrictie privind apropierea de persoana vatamata si chiar incredintarea locuintei de domiciliu a infractorului exclusiv victimei sale si eventualilor copii ai acesteia, pentru o perioada de timp determinata, chiar daca locuinta s-ar afla in proprietatea exclusiva a infractorului. Procesele de violenta in familie ar urma sa fie judecate de urgenta in maximum 24 de ore de la primirea cererii de judecare.

Aceasta idee nu este originala, caci in Uniunea Europeana a anului de gratie 2010, exista o serie de state a caror legislatie prevede astfel de pedepse dure impotriva violentei domestice. Legea ar fi foarte bine venita in contextul actual din Romania, dar ar fi cu siguranta inaplicabila si neconstitutionala, asa cum este neconstitutionala si pentru alte multe state europene care nu au putut adopta legi similare. Chiar si in tarile in care exista o astfel de lege, sunt vii polemici juridice si morale asupra efectelor produse de aplicarea ei.

Nu vrem sa vindem pielea ursului din padure, caci inca nu stim cum va arata in final aceasta lege, dar consideram ca este mai bine sa evidentiem acum anumite aspecte legate de eventuala aparitie a acestei legi in Romania. Speram totodata ca legiuitorul roman va tine cont de ele si va face o lege buna, in masura in care aceasta lege poate aparea la noi. Noi credem insa ca sistemul nostru juridic si Constitutia nu pot sustine o astfel de lege.

In primul rand noi credem ca ar fi utila si desfacerea de urgenta a casatoriei, in cazul dovedit de violenta domestica, daca victima doreste acest lucru, urmand ca ulterior sa se faca si partajarea bunurilor comune ale celor doi soti.

In al doilea rand, nu credem ca justitia romana poate judeca obiectiv in regim de urgenta astfel de procese, caci nu trebuie uitat ca legea ii acorda oricarui invinuit prezumtia de nevinovatie, iar acuzatul are dreptul de a solicita un aparator platit, sau din oficiu, ceea ce necesita timp. Apoi, tot legea noastra spune ca un debil psihic nu raspunde penal pentru faptele sale, ceea ce inseamna ca orice avocat poate cere o expertiza psihiatrica pentru clientul sau invinuit de violenta domestica. O astfel de expertiza nu se poate face in 24 de ore, deci procesul nu se poate judeca intr-un timp atat de scurt.

Nu trebuie omisa nici incapacitatea justitiei de a tine pasul cu solutionarea in timp rezonabil a proceselor aflate pe rol.

Un alt aspect deosebit de sensibil este fara indoiala intentia de a comuta dreptul de proprietate a unui imobil, de la proprietar (infractorul dovedit) la victima sa, chiar si pe o durata determinata. In opinia noastra, statul roman trebuie sa garanteze dreptul de proprietate si nu are dreptul sa dispuna dupa bunul sau plac de bunurile dobandite legal de un cetatean pe teritoriul tarii. Altfel, ar trebui sa recunoastem ca domnul Iliescu a avut dreptate cand a afirmat ca dreptul de proprietate e un moft! Ori daca domnul Iliescu a avut dreptate, trebuie sa ne hotaram catre ce societate dorim sa ne indreptam, cea capitalista, garanta a proprietatii, ori cea comunista, unde bunurile apartin in egala masura intregului popor harnic si muncitor.

Un principiu de drept spune ca pedepsele trebuie sa fie asemanatoare pentru faptele infractionale de o gravitate asemanatoare. Prin urmare, oare de ce e mai putin grav sa bati un alt copil, sau o alta persoana straina decat pe copilul tau sau pe partenerul tau de viata? Doar pentru faptul ca reprezinta un stres permanent? Doar pentru faptul ca se poate afla mai greu, infractorul aflandu-se la adapostul propriei case? Este discutabil! Nimeni nu obliga victima sa suporte violenta domestica! In opinia noastra pedepsele trebuie sa fie armonizate cu celelalte infractiuni asemanatoare prevazute de Codul Penal.

Noi credem ca statul roman ar trebui sa aiba capacitatea de a asigura atat consiliere gratuita  victimelor violentei domestice, cat si oferirea unui adapost pe o perioada indelungata. Aceasta din mai multe motive:

  1. Este posibil ca infractorul sa nu-i poata plati consilere victimei sale, asa cum prevede proiectul de lege, pentru simplu fapt ca nu are de unde. In acest caz victima ar putea ramane neconsiliata, ceea ce trebuie evitat!
  2. In cazul in care victima ar ramane in casa infractorului dovedit de violenta domestica, este posibil ca aceasta sa nu aiba posibilitatea de a achita facturile pentru intretinere, ceea ce ar putea duce la o executare silita a proprietarului, desi nu el a facut acele datorii. Ba chiar victima ar putea acumula datorii intentionat, cu scopul de a se razbuna pe proprietar si de a-l face sa piarda locuinta. Chiar daca nu s-ar ajunge pana acolo, victima fara posibilitati financiare va ramane fara utilitati precum apa, gaze, lumina, telefon, tv etc, ceea ce ar face imposibila locuirea in acel imobil.
  3. Trebuie avut in vedere ca infractorul dovedit de violenta domestica ar putea deveni el insusi o victima, caci ar fi posibil ca acesta sa-si piarda si serviciul ( ordinul de interdictie l-ar putea face sa-si piarda serviciul ) si casa, stare de fapt care nu numai ca l-ar putea impiedica sa-si plateasca obligatiile financiare catre eventualii copii ( pensie alimentara ), dar l-ar putea aduce intr-o situatie disperata, echivalenta cu tortura, sau chiar cu o condamnare la moarte.
  4. Existenta unei astfel de legi, ca cea aflata acum la stadiul de proiecte, poate genera multe abuzuri, atat din partea autoritatilor, cat si din partea celor care din interes material pot simula cu destula usurinta un atac de violenta domestica, scapand astfel rapid si convenabil de un partener sau parinte incomod.
  5. Familia este considerata celula de baza a societatii, factorul principal de progres al societatii umane. O astfel de legislatie ar putea face ca numarul casatoriilor sa scada dramatic, fiind afectat si sporul natural, care asigura viitorul unei natiuni. Oare aceasta sa fie cea mai buna solutie pentru eradicarea violentei domestice? Noi credem ca nu!
  6. Ne indoim de capacitatea justitiei si a politiei de a infrana resentimentele infractorilor dovediti de violenta domestica impotriva victimelor lor, resentimente izvorate ca urmare a aplicarii  acestei legi viitotoare. In opinia noastra victimele vor ramane o tinta facila pentru calaii lor, iar acesti calai vor fi mai inversunati ca niciodata si dornici de razbunare.

Ne veti intreba poate de ce alte tari au adoptat aceste legi. Parerea noastra este ca aceste legi sunt abuzive peste tot in Europa si chiar neconstitutionale, dar condamnarile de acest fel sunt foarte rare si deci putin discutate. Natiunile civilizate care au adoptat aceste legi se confrunta rar cu astfel de cazuri, iar opinia publica oripilata in fata actelor de violenta, nu s-a grabit sa analizeze la rece astfel de legi. In plus, situatia materiala a occidentalilor este mai buna ca a romanului, ei fiind mai putini stresati, protectia lor sociala existand si fiind puternica, deci o parte dintre situatiile expuse de noi mai sus sunt putin probabile intr-un stat vest-european.

Realitatea romaneasca este cu totul alta. Agresiunea fizica si verbala vine in special din partea barbatilor, victimele fiind de cele mai multe ori femeile. Foarte rar femeile sunt cele care  pot fi acuzate de violenta.

Violenta apare pentru ca educatia este inexistenta, iar frica de Dumnezeu si de lege au disparut. Si respectul pentru om a disparut, fie el parinte, partener de viata, sau prieten. In plus, exist un stres permanent provenit din cauza lipsurilor materiale, ori din cauza frustrarilor acumulate in plan social.

Paradoxal este ca inca sunt multe femei in Romaniade azi, care considera ca e normal sa fie batute de partenerul de viata, caci bataia administrata este, in opinia lor, o dovada de dragoste. Apoi, multi romani gandesc ca nu trebuie sa intervina atunci cand apar certuri si batai in familie, gasind ca e normal ca barbatul  –  capul familiei – sa fie autoritar, iar aceasta autoritate trebuie impusa prin orice metoda! Altii nu intervin pentru ca…”cine stie ce a facut si aia?!” Fapta “aleia” justifica in ochii lor violenta, bataia, caci doar stim cu totii ca bataia e rupta din rai, nu-i asa?! Chiar si cei care realizeaza ca ar trebui sa intervina intr-un scandal nu o fac din lasitate.

In Romania in general si in mediul rural in special, o femeie singura nu are nicio sansa de supravietuire, astfel ca este silita sa accepte abuzurile sotului, iar mai grav este ca educatia femeii ii spune ca trebuie sa fie total supusa barbatului.

Prin urmare, consideram ca trebuie insistat asupra educarii populatiei, caci trebuie modificata mentalitatea romanului, in ceea ce priveste rolul femeii in societate si in ceea ce priveste moralitatea  in general. Trebuie insistat pe combaterea alcoolismului si traficului de droguri, pe combaterea stresului, acestea fiind principalele cauze ale violentei domestice. Posturile de radio si tv de stat pot si au datoria de a  contribui la educarea populatiei.

Solicitam instituirea unei contributii banesti obligatorii din salariul fiecarui angajat pentru crearea unui fond de ajutorare a victimelor violentei domestice, iar din acest fond se vor putea consilia victimele si vor  putea fi cumparate locuinte unde sa poata fi adapostite la nevoie victimele violentei domestice. Sume fabuloase pentru acest fond ar putea fi obtinute si prin repartizarea unui mic procent din TVA.

Totodata socotim benefica inasprirea pedepselor privative de libertate pentru orice forma de violenta! Socotim ca imblanzirea acestor pedepse este o directie total opusa scopului scontat, educational.

Solicitam clerului eliminarea canoanelor bisericesti in care femeia este injosita, umilita si solicitam ca biserica sa pledeze in toate parohiile pentru importanta rolului femeii in societate si socotirea femeii ca egala a barbatului. Deasemenea biserica trebuie sa insiste asupra moralitatii enoriasilor, invatandu-i sa disocieze binele de rau si sa aleaga mereu calea cea dreapta!

In opinia noastra numai asa putem schimba ceva in bine!

Noi ne-am spus parerea, dar mai mult nu putem face deocamdata. Speram sa fim cititi si urmati intr-u pildele noastre, pentru binele natiei romane!

Author si Filuzior Dunderei